VIDEO: Documentar despre Brașov la televiziunea de stat din Japonia

docum.japonia

Televiziunea de stat din Japonia – NHK, a realizat acum câțiva ani un documentar despre viața de zi cu zi din centrul orașului și obiectivele turistice ale Brașovului. Călătorii ajung la un centru de traduceri legalizate, Strada Politehnicii în șantier, piața din fața magazinului Star. Naratorul rămâne surprins că la noi pepenii sunt ovali, se vând la kg și se încearcă înainte.

Gemul de afine cu zmeură este prezentat ca o delicatesă locală, la fel și papanașii. Când au trecut ei prin Brașov, și Strada Sforii era în renovare, așa că au trecut printre găleți și saci cu ipsos pentru tencuiala pereților. Călătoria continuă în Prejmer, la biserica fortificată din comună. Se revine în Brașov, la Liceul Șaguna, la Prima Școală Românească de la Biserica Sfântul Nicolae, unde japonezii rămân uimiți să afle că pe vremuri limba română era scrisă cu litere chirilice. Părintele Oltean are o carte veche de georgrafie(sec. XVIII) în care se face referire și la ,,Japonia este o țară cu mulți munți. Oamenii de acolo mănâncă mult orez și beau ceai. Sunt foarte inteligenți și respectă bătrânii...” scriau românii despre japonezi acum 200 de ani.

Niponii își continuă periplul prin Schei la o casă cu zidurile pictate prin 1940. Documentarul se încheie în gospodăria doamnei Nagy care ține vaci pe care le îngrijește ca pe ochii din cap și de la care vinde localnicilor lapte proaspăt. Enjoy!

Facebook Comments

Leave a Reply