VIDEO de senzatie cu Brașovul care face furori pe Facebook, filmat de un român stabilit în Spania

BrasovB

Împătimitul de fotografie și filmări cu drona George Vâlsan a realizat în mai puțin de 3 ore o filmare excepțională în orașul nostru. George este brăilean, stabilit în Spania de mai mulți ani și este administratorul paginii de Facebook The Beauty of Life&Places

,,Ne-am spus, eu și soția, să ne luăm copiii în mașină și să facem un mini maraton prin România timp de două săptămâni. Am filmat și am făcut poze oriunde am fost, Maramureș, Transilvania etc. În Brașov am ajuns seara și am stat doar o noapte la o pensiune, iar a doua zi dimineața m-am trezit devreme pentru ca să încep să filmez orașul timp de 3-4 ore, după care am plecat la Sinaia. E o pasiune a mea de a filma și edita materiale video, ma relaxează enorm, anul trecut la fel am filmat Brașovul si filmul a avut un mare succes, e un oraș superb, probabil cel mai frumos din țară și merită toată atenția 🙂 Eu lucrez în Spania, la o fermă de 11 ani împreună cu soția și cei 2 copii, sperăm într-o bună zi să ne întoarcem pe meleagurile noastre, că tare le ducem dorul, e foarte greu să fii departe de familie, de cei dragi ție , de prieteni și în viitor sper sa ma dedic complet filmărilor, să fac ceea ce îmi place cel mai mult… la mine acasă, unde îmi este locul.
Mi-am cumpărat camera în Decembrie anul trecut, adică de vreo 10 luni fac fotografii, nu trebuie să fii profesionist, cu multă pasiune ies lucruri frumoase 🙂 Pe partea video, am început să mă joc prima oară cu un GoPro 2 acum vreo 3 ani și de atunci nu m-am mai oprit, nu am niciun studiu despre cum se filmează sau editatează, e pura placere în ceea ce fac”,  declară pentru blogul meu George Vâlsan.
Facebook Comments

Leave a Reply