Un monument istoric mai puțin cunoscut: Biserica Sfântul Martin din Brașov

Sf

Toată lumea știe ca repere în Brașov Biserica Neagră, turnurile vechii cetăți, Biserica Sfântul Nicolae cu Prima Școală Românească, Cetățuia sau Biserica Sfântul Bartolomeu. Dinspre Strada Lungă sau de Mijloc, în continuarea Dealului Cetățuii se găsește Dealul Martinsberg cu Biserica Sfantul Martin. Edificiul al fost inițial biserică romano-catolică și a avut drept patron pe Sfântul Martin de Tours.

SfMartin3Sfmartin-ExtSfMartin2

Istoria Bisericii Sfântul Martin începe în 1225, când este atestată pentru prima dată capela de pe Martinsberg. Construcția efectivă a bisericii se presupune că a început în jurul anului 1235. În anul 1395 regele Sigismund a comandat o slujbă aici, pe una dintre uși este înscris anul 1522, iar pe clopotul bisericii “Magister Andreas de brash, anno 1521”. După unii istorici primii proprietari ai mănăstirii au fost călugării franciscani, care au fost alungați pe măsura pătrunderii lutheranismului. În presupusa clădire a mănăstirii, în casa parohială de acum se pare că a fost prima locație a primăriei orașului, locul unde în 1395 s-a semnat tratatul de alianță între Mircea cel Bătrân și Sigismund de Luxemburg. În 1421 turcii asediază orașul, iar biserica suferă daune, iar în 1442 sunt consemnate proprietăți donate pentru reconstrucția bisericii, în timp ce din 1447 există documente cu privire la construcția bisericii. Între 1605 și 1755 sunt donate mai multe covoare din Anatolia către Biserica Sfântul Martin. În 1682 este construită orga, iar altarul este construit în 1685 și refăcut în 1730. Din 1792 încep noi lucrări de refacere prin care biserica își dublează suprafața, corul vechi este demolat și reconstruit altul nou împreună cu o tribună din lemn în formă de U, biserica se extinde către partea estică. Decorațiunile interioare dăinuie de atunci. În 1926 – se construieşte o nouă orgă și se montează vitralii, iar între 1961-1962 – lucrări de restaurare efectuate de Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice din Bucureşti.

DrumulStrajaSfmartin7

Biserca aparține de Biserca Evanghelică C.A. din Brașov (Honterusgemeinde), slujbă se ține odată pe lună, în prima duminică, în limba română.

SfMartin4SfMartin5

Am rămas surprins de faptul că la intrarea din strada Nicolae Filimon te întâmpină un morman de gunoaie (vezi foto mai jos), iar ca obiectiv turistic nu este pus în valoare deloc, nu există indicatoare spre Biserica Sfântul Martin nicăieri. La fel și în broșurile turistice.

Adresa locației: strada Dealul de Jos nr. 12.

Surse: referinte.transindex.ro , wikipedia

Facebook Comments

One comment

Leave a Reply