Trupele rusești pe frontul românesc în Primul Război Mondial

Miracolul din Moldova de la Mărăști, Mărășești și Oituz nu ar fi fost posibil și fără contribuția armatei imperiale țariste prezentă pe frontul românesc.

La intrarea României în Primul Război Mondial imperiul Rus avea în desfășurare Ofensiva Brusilov, cea mai mare victorie a Antantei și un dezastru pentru Armata Austro-Ungară. Acesta a fost unul din motivele care au determinat România să ia hotărârea intrării în război. Frontul Brusilov se întindea de la Marea Baltică până la Carpați. Intrarea României la sfârșitul lui august nu a ajutat Rusia să împingă totuși frontul decisiv până în Prusia Orientală și Budapesta, așa cum ar fi fost de dorit.

Cu toate acestea, pe Frontul Românesc rușii au trimis în 1916 un număr de 50.000 de soldați, iar în 1917 nu mai puțin de un milion de oameni. Spre comparație, Regatul României avea la dispoziție în anul 1916 un număr de 658.000 de soldați și în 1917 numai 400.000 după dezastrul din Ardeal.

Primul corp de armată țarist trimis în România făcea parte din Armata Rusă a Dunării și era condusă de generalul Andrei Medardovich Zayonchkovski, având ca scop organizarea Armatei Române pentru apărarea Bucureștiului, pe 30 noiembrie 1916. Lipsa spiritului combativ a armatei noastre a dus la abandonarea planurilor, ulterior armatele germane, austro-ungare, bulgare și turcești au ocupat Capitala.

Alt corp de armată țaristă a fost trimis în Dobrogea, dar a ajuns prea târziu pentru a preîntâmpina dezastrul armatei române în fața atacurilor bulgaro-germane conduse de Toshev și Mackenzen. Bătăliile pierdute la Cobadin și Turtucaia au determinat armatele româno-ruse să părăsească Constanța (căzut în mâna Puterilor Centrale pe 22 oct), iar după căderea orașului Cernavodă apărarea Dobrogei a rămas numai în mâna armatelor țariste împrăștiate în zona Deltei. Sulina a rămas singurul port românesc neocupat de Puterile Centrale.

Ulterior, rușii au trimis în România Armatele a IV-a, a VI-a și a IX-a. Acestea au făcut joncțiunea cu Armata I Română condusă de gen. Ctin Cristescu și Armata a II-a Română condusă de Al. Averescu. Din septembrie 1917 în România ajunge și Armata a VIII-a Rusă. Armatele imperiale ruse din România au fost conduse de generalii de cavalerie Vladimir Sakharov și Dmitri Șcerbacev.

În iulie 1917 începe Ofensiva Kerensky. Frontul se întindea de la Golful Riga până pe Carpați și Delta Dunării. Bătălia de la Mărăști aduce în luptă atât Armata a II-a Română cât și Armata a IV-a și a IX-a Ruse care reușesc o mare victorie împotriva Armatei I Austro-Ungare în județul Vrancea. Victoria lor este umbrită de cea a Puterilor Centrale în Galiția, iar ofensiva ruso-română întârzie să apară.

La Mărășești românii au masat peste 27.000 de soldați, rușii mai mult de 25.000. În luptă rușii au avut chiar mai mulți morți, peste 7.000, față de 5.125 declarați ai românilor. A fost totuși o mare victorie comună, care a rămas în istoria noastră ca fiind una exclusiv românească.

Rușii aveau o imagine destul de proastă în ochii localnicilor din Moldova și Dobrogea. Alcoolul băut peste măsură, rechizițiile făcute prin curțile oamenilor fără discernământ și plăcerile carnale de ocazie nu-i făcea mult mai iubiți decât inamicii din Puterile Centrale. Cam asta au făcut și 25 de ani mai târziu.

A venit apoi Revoluția Bolșevică, Armistițiul de la Focșani când România nu a mai putut ține frontul. Un alt guvern român ia calea exilului la Iași. Generalul rus Scherbachev își instalează cartierul general la Socola, în Iași.

Răzmerița se răspândește printre soldații sătui de război și neajunsuri. Soldații ruși aveau la ei cărți de rugăciuni unde trona pe prima pagină fotografia țarului. La izbucnirea Revoluției rușii de pe fronturile noastre au început să rupă pagina cu țarul. O degringoladă a dominat frontul rusesc, iar cel de la noi nu a făcut excepție. Armata a IV-a și a IX-a refuză să mai lupte, conform indicațiilor primite de la revoluționarii bolșevici. Scherbachev cere ajutorul armatei române, văzându-se paralizat de răzmeriță. Brătianu îi scria șocat ”„Nu pot mobiliza nici un soldat român pentru a vă apăra contra propriilor dvs trupe fără a mă vedea amestecat în luptele din Rusia şi fără a provoca un conflict cu noii conducători”.

Socola devine punctul nevralgic al buzunarului de rezistență al frontului ruso-român. Milionul de soldați ruși sosiți la începutul lui 1917 pe frontul românesc ajunge un element de instabilitate care înspăimântă guvernul român. Brătianu scria despre ei ”„Armatele ruse au devenit bande fără conducători, otrăvite violent de anarhie, incapabile de a ţine frontul şi incapabile de a organiza demobilizarea pentru retragere, care fără aprovizionare constituie ea însăşi o operă devastatoare”.

În Ianuarie 1918 situația devine disperată. Pe 12 ianuarie o delegație a divizie 13 Ruse se prezintă la Pechea în fața comandamentului Diviziei 4 Române și anunță că a doua zi trupele lor vor părăsi frontul și vor pleca pe podul de peste Prut în Moldova. Generalul Scherbachev ordonă rușilor să rămână în tranșee, dar soldații săi îi transmit că nu-i mai recunosc autoritatea. De asemenea, răsculații amenință că vor spulbera trupele române dacă se vor împotrivi plecării lor.

Așa a început Bătălia de la Galați. O situație disperată pentru români, având în vedere că numai Divizia Siberiană bolșevizată avea mai mulți oameni decât populația Galațiului. Rușii au fost fie dezarmați, fie s-au retras. Situații similare au apărut și în Bacău, Botoșani, Pașcani, Fălticeni.

Ulterior, guvernul Marghiloman sub ocupație reușește să unească România cu Basarabia pe 27 martie. Răzmerița bolșevică continuă și mai aprig în Basarabia.

România trimite un corp de voluntari în Siberia în Războiul dintre Bolșevici și Albi între 1918 și 1920.

Primul Război Mondial a fost un subiect evitat de sovietici, fiind un ”război uitat”, fiind menționat ca un război imperialist, flacăra care a aprins Revoluția din Octombrie. Primul Război Mondial nu a avut în Rusia nici măcar vreun memorial sau monument care să amintească de cele 2 milioane de morți și peste 2,5 milioane de prizonieri ruși.

La noi, contribuția armatei ruse a fost trecută sub preș fie din naționalism excesiv, pentru a evidenția doar armata noastră, fie datorită luptelor ulterioare avute cu bolșevicii proveniți din diviziile țariste.

 

 

Facebook Comments

One comment

  1. Antonescu a negat cu totul contributia armatei ruse, sustinand in brosura lui din 1919 ca aceasta a fost inactiva, ca dealtfel si aliatii care ar fi trebuit sa lanseze ofensiva pe frontul Salonic. Sustine ca infrangerea din 1916 s-a datorat neindeplinirii obligatiilor de catre aliati in Galitia si la Salonic, anume ca nu ar fi declansat ofensivele la care s-au angajat, altminteri armata si conducatorii romani fiind sublimi.
    Chiar de ar fi adevarat, intrarea in razboi a Romaniei bazandu-se exclusiv pe promisiunile aliatilor, lipsita de orice sansa de autoaparare, a fost o decizie catastrofala si iresponsabila. Pana la urma norocul ne-a suras, dar dupa pierderi imense, nu doar dintre militari.

Leave a Reply