Telefonul din viața noastră

Telefonia mobilă a intrat in viața românilor de mai bine de 10 ani. La mine de mai mult de 8 ani. Totul a început cu un Alcatel cât o cărămidă și un număr de cartelă. În ianuarie 2002. Apoi, în primăvară am avut majoratul și am putut încheia un contract de abonament. Deci eu am avut telefon pe la 18 ani, și nu eram deloc în urmă cu tehnologia. Îmi amintesc cu nostalgie clipelel alea când încă mai atrăgeai priviri când îți suna mobilul și aveai sunet la taste. Telefoane mari si ineficiente, de abia rezistau o zi neîncarcate. Semnalul era bunicel că aveau o antena cât o mică lansetă. GSM-ul era pe vremea aceea un lux și plăteam la un tarif exorbitant pentru vremea actuală niște amărâte de minute în care ne imploram prietena să se mai gândească asupra a ce avea să urmeze sau ne invitam prietenii la o băută în parc. Dădeam vreo 60 cenți/minut în afara rețelei. Mesajele nu erau nici ele nenumărate, iar după vreo 20-30 trebuia să selectezi pe care să le păstrezi și pe care nu, că telefonul nu memora mai multe. Și le păstrai pe cele mai dragi, nu ca acum cu sutele.

Era vremea când telefonul nu avea nici cameră, nici GPS, nici ecran color, nici Facebook la purtător. Comunicam numai verbal și scriptic și ne era de ajuns. Am avut o grijă în plus pt. el, să nu-l pierzi, să nu ți-l fure, dar am acceptat cu toții și asta. Au devenit mai mici între timp, și noi ne încăpătânam să avem cu toții vreun 8310. A venit 3G-ul, mi-amintesc că am făcut și o promoție pe perioada studenției la Connex pentru asta. Mi-am luat și eu repede un SonyEricsson cu funcția asta, care mi se părea ceva revoluționar. Nu atât că mă puteam vedea cu o promoteriță dragută foc din Iași, ci că puteam să mă uit seara în cămin la Realitatea pe telefon și aveam mai mulți spectatori decât avea Cinema Bulevard:)

Imediat după nebunia 3G a pătruns Cosmote-ul cu oferta lor șoc cu 2000 minute în rețea și licitația minutelor între rețele a fost deschisă. A fost atât de puternic răspunsul studenților, încât ne-am pricopsit toți cu câte o cartelă și te săturai vorbind. Era atât de obsedant, încât te suna la toaletă colegul din cameră să-ți spună că ți-ai uitat hârtia. Aveam un coleg ce ajunsese la performanța de a vorbi cu prietena lui din Moldova 7 ore într-o zi. Și acum mă întreb ce dracului a putut să-i spună atâtea ore. Era demult implantată în telefon camera foto (încă slabă, dar utilă), mp3-ul, cardul de memorie și netul.

Acum ai mai mult decât telefonie, e un mobile computing, așa cum bine definește Nokia termenul. Eu unul am avut mereu obsesia telefoanelor performante, am adoptat mereu noile oferte de la operatori. Am schimbat multe telefoane, iar acum visez la unul ce nu știu când îmi va poposi în buzunare.

Interacționăm din ce în ce mai mult online sau telefonic pentru că avem prea puțin timp liber sau din comoditate. Tot din comoditate am observat pe propria piele că te cerți mai lesne la telefon decât o faci face-to-face. Deși nu e recomandabil. Pe sms îți parvin multe cuvinte frumoase, dar nimic nu se compară live, cu o privire în ochi. Cu toate astea… eu recunosc: nu aș rezista o zi fără telefon. Sunt dependent de gadgetul ăsta și punct! Iar dacă e vreo legătură cu numărul fiarei și povestea aia cu oamenii ce poartă un număr, ăsta cred că rezumă tot. În fond, nu suntem numai un prieten, un frate, iubit sau ce-om fi, ci și un număr în agenda celorlalți.

Facebook Comments

2 comments

  1. tin minte ca primul meu telefon mobil l-am avut in cls a8a…era un Alcatel One Touch imens..ecran alb-negru..si cartela care am primit-o atunci, inca o mai am si implicit si nr de tel…au evoluat lucrurile..si odata cu ele si noi…bine…nu toti am evoluat 🙂

Leave a Reply