REVIEW: Cinci ani în Avantgarden3

Articolul de față vine ca un update la cel din 2015, la trei luni după ce facusem pasul mutării în noul cartier. În primul rând, ar trebui să lămurim și un context general, cum văd eu astăzi dezvoltarea imobiliară sub Tâmpa.

În ultimii cinci ani, la Brașov s-a construit mult și haotic. S-a construit pe dealurile din Șchei, în zona și așa înghesuită de pe Sitei, s-a contruit de fapt pe orice deal fără să se țină cont de POT, de CUT, de spațiul verde, de încărcările de trafic, de regim de înălțime, de arhitectura zonei, de nimic. După cum remarca un arhitect, la Brașov vin la ei unii ”dezvoltatori” cu alură de valutiști din anii ’90 care le spun ”tu fă acolo ce-ți zic eu, că de autorizații avem noi grijă!”. E drept, alți dezvoltatori se vaită de ping-pongul cu autoritățile pentru autorizații, dar rezultatul final tot o înghesuială iese.
Răstimp, au apărut între zecile și zecile de proiecte, două mari zone de blocuri noi: una în Bartolomeu de care mă voi ocupa mai jos, și alta în Tractorul, în jurul mallului Coresi.
Acum cinci ani se inaugura Coresi Mall și zona din Tractorul părea că va fi regina dezvoltării urbanistice de la noi. Practic toată lumea voia apartament lângă mall, prețurile au explodat mai rapid decât în restul orașului. Presiunea a fost atât de mare încât a ieșit un dezastru pe care niciun viitor primar în următoarea sută de ani nu-l va putea gestiona. Blocuri înghesuite, fără funcțiuni gândite din timp, străzi necedate, altele fără trotuar, mastodonți unul lângă altul cu o treime din locurile de parcare necesare, altele care sufocă niște case preexistente într-o zonă locatarii s-au trezit că vor avea biserică lângă geamul lor, unele au distanță de sub 2m între ele, balcoane în care poți intra direct din drum, etc. O parte din amploarea dezastrului aici.
Acolo sunt și patru-cinci dezvoltări coerente și umane din punct de vedere urbanistic, dar sunt înconjurate de clădiri-dezastru de la vecini și aceeași aiureală a căilor de acces. Ca și cum ai avea niște bomboane belgiene peste care a aterizat o balegă de vacă.

Avantgarden3 din Bartolomeu s-a extins pe etape și a avut norocul de a avea un singur dezvoltator, care deși a experimentat mai bine sau mai rău, a avut măcar o viziune cât de cât unitară. Între advertorialele plătite de companie și hatereala de pe Facebook, adevărul e întotdeauna la jumătate. Nu, nu simți că ai spațiu verde ca între vilele lui Ceaușescu de la Neptun, dar proiectul e aerisit. În cei cinci ani trecuți (când m-am mutat eu se construia B20 din faza II), au ajuns la faza a-IV-a. S-a trecut de la nivele de înălțime P+8 la altele mai mici, P+5. Că tot discutam despre spațiu verde, am remarcat că faza III n-a fost tocmai un progres față de cele anterioare, dar pare-se că faza IV a primit mai multă verdeață, și destinul a făcut să înconjoare și niște case.

Dezvoltatorul are o firmă de administrație proprie. Unde se varsă toate reclamațiile, unele legitime fiindcă de-aia se plătesc niște servicii, altele (și nu puține) mofturi nejustificate. De la nivelul proprietarului (end-userului) se simte nevoia mai multor oameni la intervenții fiindcă s-a mărit cartierul. Așteptăm și o aplicație pentru plata facturilor care înțeleg că va fi implementată într-un orizont mediu de timp. Tot administrația organizează fel de fel evenimente de socializare în cartier, atât cu cei mici, cât și cu părinții.

Da, au fost niște probleme cu condensul, prin 2017 s-au schimbat multe termopane de la un bloc, altele au fost probleme punctuale. Primele blocuri nu au dedurizatoare pentru apa noastră cu mult nisip și asta rămâne o problemă veche de aproape un deceniu. Tot la blocurile mai vechi e în pending și o problemă cu internetul de mare viteză. În cartier avem momentan pe pandemie un post ISU. Pe Bartolomeu s-a înființat acum trei ani un post de poliție locală. Avem și pază vis-a-vis de care am rămas la aceleași sentimente ca acum cinci ani, dar în 2019 ne-am mobilizat pentru montarea unui sistem de camere de supraveghere în tot cartierul. Apropos de mobilizare, la primul review doar linia 25 de RAT trecea pe Lebedei cu punct terminus la Gară, 28-ul avea traseul pe lângă calea ferată. De atunci, am tot strâns semnături pentru prelungirea liniei 25 până în Astra, 28-ul a fost deviat prin Avantgarden, din Triaj și Tractorul a fost prelungită linia 15. Avem astfel trei linii de transport în comun care fac legătura cu tot orașul, zona nouă din Tractorul doar 2 barat. (⚠️Erată: cică 2B ar fi fost doar o știre de precampanie!)

Nu au ele un program prea fain, dar asta ține de reglajul fin al RATBV. Așteptăm să pogoare o sclipire de geniu peste cineva de acolo și față de intrarea autobuzului școlar în cartier, în zona locuită din Bartolomeu.

Un aspect important este faptul că dezvoltatorul a cedat două terenuri Primăriei pentru construirea unei creșe și a unei grădinițe în cartier.

În 2016 s-a asfaltat apendicele între Egretei și Institutului, care era un grohotiș la început. La capitolul asfaltare stăm infinit mai bine decât zona nouă din Tractorul. Străzile au fost cedate cam târziu, stratul de uzură a fost aplicat la câțiva ani după binder pe Egretei, pe Pelicanului încă se așteaptă momentul ăsta, dezvoltatorul a aplicat pe cheltuială proprie un strat de bază. Trotuarele sunt înguste, dar există, fiindcă tot ne raportăm la Tractorul. Restul străzilor din Bartolomeul vechi sunt rezultatul unei dezvoltări antebelice până la nivelul anului 1980, când s-a încetinit sistematizarea pe motiv de CET. În zonă sunt niște străduțe înguste, întortocheate, care nu mai corespund traficului de astăzi, motiv pentru care se creează ambuteiaje dimineața pe relația Est-Vest, între Buzești și capătul Avantgardenului la orele de vârf. Probabil că și în campania asta electorală se va promite pod de la Hornbach până pe Institutului, care nu ar fluidiza nimic, plus pasaj invers de cum ar trebui la Str. Lungă, adică de-a lungul Str. Stadionului.

Sunt planuri de lărgire a str. Institutului la patru benzi, însă ar trebui găsite soluții de creare a unui bulevard care să preia traficul și pe relația E-V. Din câte știu, cartierul se va extinde până la limita cu str. Institutului.

Cu locurile de parcare avem o veșnică problemă. Între timp, a apărut un HCL prin care se alocă 2 locuri/apartament. Era o idee amenajarea de parcări supraetajate pentru vizitatori, dar se pare că municipalitatea are alte gânduri cu ele prin Steagu’.

Între timp, chiar se lucrează la autostradă pe sectorul Cristian-Râșnov 🙂 și la terminalul aeroportului, aflate la o aruncătură de băț de noi.

Tot în cei cinci ani scurși, a apărut un LIDL, Billa a devenit Carrefour, apoi SUPECO, avem un Strip Mall cu cafenea, PEPCO și alte câteva magazine.

Avem câteva probleme cu poluarea atât de la o stație de asfalt aflată în proximitatea cartierului, cât și (probabil) de la o fabrică de furnir care aduce des în cartier fum de lemn ars. Peste 700 de locatari din cartier doresc ca stația de asfalt să nu mai primească autorizația de funcționare de la ApM.

Suprapopularea cartierului Bartolomeu în general și dezvoltarea Avantgardenului în special pune problema creării unui parc în zonă. Cartierul Avantgarden3 are un scuar cu locuri de joacă în centru, dar devine insuficient și de aceea ne trebuie un parc în adevăratul sens al cuvântului. Nu la Institutut, nu peste calea ferată sau la dracu-n praznic, ci în interiorul zonei locuite, chiar și cu costurile aferente unor exproprieri. Am propus o zonă între Avantgarden2, Avantgarden3 și cartierul vechi Bartolomeu, am adunat cca 1.200 de semnături într-o petiție și urmează alți pași în curând.

Încet-încet se conturează o comunitate frumoasă, cu oameni din toate colțurile țării sau chiar expați. Da, avem și melteni, ca peste tot. Dar overall, eu cred că astăzi, la distanța celor cinci ani trăiți în Avantgarden3, am făcut o alegere bună. Se mai pot îmbunătăți unele servicii, încă nu e târziu să avem parc mare în zonă și să nu rămânem strangulați cu traficul peste calea ferată.

 

 

Facebook Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.