Momentul Bilanțului

Azi – dimineață, vorbind cu bunică-mea la telefon, am înțeles că urmează imediat Săptămâna Mare, perioada de Post sever pentru creștini și vremea bilanțului păcatelor de peste an – Spovedania. Mie unul, deși ortodox fiind, mi se pare că faza asta e ca o indiscreție ce nu prea-și mai are locul în secolul XXI, că toată Taina asta, deși ridicată la rang de  legământ sacru intre credincios și preot, e cam lipsită de o evaluare sufletească sinceră.

Și motive aș avea destule: preoții de multe ori nu iși păstrează confidențialitatea, ori incearcă ulterior să te judece prin prizma faptelor comise, că doar oameni îs și ei! Și dacă te gândești la câți oameni au fost în trecut dați pe mâna Securității tocmai de Înalții Cuvioși, te apucă cu adevărat groaza și nu iți mai vine sa mai dai ochii cu vreun slujitor al lui Dumnezeu.

Dar, trecând peste temerile firești, nu ai cum să nu te gândești din timp la ce ai avea de spus preotului. La păcatele tale. Care nu-s puține, oricât de evlavios ai fi. Dacă stau sa ma gândesc că ultimul meu contact cu Biserica a fost prin 2005, când am intrat un pic sub aburii alcoolului la o Înviere undeva prin Vama Veche, ajung la concluzia că-s Talpa Iadului și mi-ar trebui o perioadă bună de post si rugăciune ca măsură de penitență. Avea Cioran o vorbă despre relația lui cu Dumnezeu la care subscriu și eu: ,, Ne salutăm, dar nu ne vorbim!”

Dincolo de relația mea cu Divinitatea, imi fac bilanțul relelor comise de mine peste an. Nici nu știu cu ce să încep. De prea multe ori am făcut promisiuni și nu mi le-am ținut. De prea multe ori am spus lucruri regretabile. În atât de multe rânduri încât nici nu mai are rost să fac o recenzie. O suită întreagă de invective am adus de-a lungul timpului la adresa prietenilor, colegilor, rudelor, cunoscuților de tot felul. Și de prea puține ori am regretat. Am rănit de prea multe ori persoane care nu meritau. Am amăgit de și mai multe ori. Am fost neiertător când situația cerea contrariul. Am comentat ca un cârcotaș când trebuia să tac. Am facut glume proaste pe seama nenorocirii celor din jur…oho… de multe ori! Doar îl știe lumea pe Nanu, așa e definit el:))

Am făcut prea multe chefuri și prea puțină treabă. Am băut mai mult alcool decât apă, mult mai mult. De aia oi fi făcut praf rinichii. Apoi am mâncat ca un nesimțit de m-am îngrășat ca un porc. În cele din urmă m-am imbolnăvit, iar acum sunt slab la loc. Am trecut pasiv și nonșalant pe lângă oameni ce le-ar fi prins bine ajutorul meu. Nu am făcut-o din lene și din autoinducerea sentimentului că ,, lasă, că eu-s mai amărât ca ei dar nu cer ajutor public!”

Am fost toată ziua pus pe distracții, pe flirturi, mi-am incurcat și am incurcat existența unor tipe deja implicate in alte relații, dar aici nu mai dezvolt subiectul din motive obiective și nici nu-i motiv de bravură:)). Am produs prea puțini bani și am stat prea mult pe banii alor mei. Mult prea mult, iar situația nici n-o văd schimbându-se radical.

Nu știu dacă am declanșat cu asta un proces de conștiință in mintea cititorilor, sau dacă mă veți pune la zid dupa postarea asta, dar cu speranța că n-oi fi eu cel mai păcătos din lumea asta vă urez o zi faină!

Facebook Comments

12 comments

  1. Daca tot vrei sa lepezi de pacate, ti-l recomand pe staretul – sef de pe Bisericii Romane. Prietenii stiu de ce 😛
    Eu ma tot gandesc, de ce marea majoritate a persoanelor incep sa se gandeasca la ele sau la pacatele sale doar in momente cum ar fi sarbatoarea Craciunului sau a Invierii Domnului? De ce in alte perioade ale anului nu ne propunem sa fim mai buni, sa nu mai gresim, sa renuntam la vicii…etc?
    Chestia asta cu impacarea cu Dumnezeu doar in momente de post si spovedanie nu mi se pare normala.
    De ce ne amintim ca exista Dumnezeu doar cand dam de greu sau suntem in vreun post? De ce trecem pe la biserica doar la nunti, inmormantari si ocazii speciale?
    Prea multi “de ce” pentru oameni simplii ca noi si vrem nu vrem recunoastem ca traim cu frica de Dumnezeu insa il iubim si ne amintim de el doar cand vrem noi, plus ca ne suparam pe EL ca nu ne ajuta cand ii cerem ajutorul.
    Mihai eu iti doresc multa sanatate si un sfat: mult mai multa cumpatare si rabdare in tot ceea ce faci de acum inainte: la bautura, fete, munca si mai ales la unele glume ale tale. 🙂

  2. Da Mihai. Vişinel are dreptate. De 50 de ori Tatăl nostru, 30 de ori Miluieşte-mă pe mine, păcătosul, şi de 100 de ori Cuvine-se cu adevărat. Clar? 😀

    Altfel excepţional scris! Felicitări. Îmi place. 😉

  3. nu esti cel mai pacatos…toti avem pacatele noastre mai mici sau mai mari…eu kiar ma duceam la Biserica sa ma spovedesc si sa ma impartasesc in anii trecuti…dar acum…parca nu am tragere de inima…ori am pacate prea mari…ori nush…
    incredere in duhovnic…pot sa zic ca am..am auzit o groaza de lume zicand ca nu se duc sa se spovedeasca la Biserica x sau la preotul y ca o cunoaste pe mama si ii va spune tot ce`i spun…mi se pare foarte aiurea…plus ca au fost cazurile de la Manastirile alea de prin tara unde preotii erau mai rau ca niste…nu stiu cum sa`i numesc..
    chiar dupa meciul de vineri de la debate..in care a fost vorba de religie…am avut o discutie dupa cu cineva…si culmea…acum cat am fi de atei si neincrezatori…la batranetze vrem nu vrem tot la biserica ajungem…:)

    si ps. nu pot sa fumez in timp ce ma rog..dar ma pot ruga in timp ce fumez 🙂

  4. Te lepezi Nanu de toate gandurile necurate care iti rascolesc mintea? Toti suntem pacatosi, toate pacatele pornesc de la un gand ….

Leave a Reply