Mărturisirile unui tânăr PNL-ist

M-am înscris în PNL prin 2004… Aveam vreo 20 de ani și multe dezamăgiri și frustrări față de un regim ce semăna din multe privințe cu cel prezent: abuziv, iar presa era strunită cu publicitate de la stat. Printr-o simplă coincidență partidul era aproape de facultate.
Și cum nimic nu e întâmplător, mi-am umplut agenda de activități treptat, iar prietenii am închegat într-una. Mi-amintesc ce șoc am avut să-mi văd vecinul de bloc, Andrei prezent la validare odată cu mine. Între timp omul a ocupat multe funcții și a devenit și el blogger, cu mult timp înaintea mea.

Prima campanie electorală cu care am dat piept a fost poate și cea mai dură. Pe atunci pentru Zeus PNL-ul era bun, și era locomotiva care-l propulsa la Cotroceni. Ne-am dăruit cu totul pentru o cauză în care credeam sincer. Nu ne interesau nici banii, nici funcțiile. PD-iștii și atunci ne priveau cu aroganță, anticipând ce va urma. Băsescu reprezenta schimbarea, dar totul nu a ținut decât o lună, până când s-a format Guvernul. Însă, în campania aia noi nu îl cunoșteam cu adevărat pe bravul nostru Președinte, și munceam non-stop, fără oprire. M-a șocat prima încercare a unui PD-ist de a mă racola în partidul lor. Acum înțeleg că la ei e ceva nativ. Fac asta la toate nivelurile, vor tot. Și când am îndrăznit să argumentez de doctrina și tradiția PNL omul a început să râdă în hohote. Asta spune multe… ei nu au ținut niciodată cont de asta.

Viața de partid nu înseamnă numai campanie electorală și chefuri, ci multe, sute, poate mii de ore de formare a individului, asta pentru cine vrea să construiască ceva. Am participat în aproape 6 ani la toate traningurile, seminariile și ce mai vreți voi ținute la Brașov și am luat parte și la altele prin țară și nu numai în măsura în care s-a putut. Nu trebuie să mai amintesc cât de bine mi-au prins, bașca mi-am mai facut și prieteni peste tot pe unde am fost.

Bineînțeles că nici la noi nu e mereu totul roz. Urăsc mereu perioada pre-alegeri interne oriunde or fi ele. Mă enervează cum își refulează unii ambițiile și adversitatea față de proprii colegi. Mă enervează că la un moment dat trebuie să alegi între X și Y. Și de multe ori e greu. Mai ales când o fire ca mine nu se poate deghiza în eternul imparțial. Unii pot, bravo lor… eu nu! Mă enervează faptul că de multe ori șeful, chiar și într-un partid ce se vrea liberal se dorește baci peste moșia lui. Nu mai revin la subiectul ăsta, așa am început cu bloggăreala.

Ca și la ceilalți, avem și noi faliții noștri. Oameni care prin tupeu și lingușală ajung să acapareze puterea, putere pe care nu i-o dă nici echipa din jur, nici voturile, ci legăturile cu șefii. Noroc că selecția naturală își are locul său și aici.

Cum PNL-ul e un partid viu, mulți oameni vin și pleacă. Am cunoscut mii de oameni, înscriși tot din atâtea motive. Unii rămân, muncesc și evolează. Alții nu își regăsesc interesele sau își dau seama că politica nu e de ei și se retrag.

Orice ar fi, PNL-ul e cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat în viață iar inima îmi va pompa sânge galben albastru…

Imnul TNL Brașov, prezent la orice chef:

Facebook Comments

8 comments

  1. Pai zilele astea au tot fost fel de fel de interventii pe teme economice… pe viitor urmariti declaratiile domnului Vosganian. Nu sunt un specialist economic, desi chiar vroiam sa postez ceva pe tema asta acum vreo 2 saptamâni, dpdv al meu personal

  2. Frumos spus Mihai, ma regasesc aproape in toate cuvintele scrise de tine… Iti mai aduci aminte de insomniile mele , ‘Liberalii sunt peste tot’ :))

  3. da, tre sa recunosc ca si iulian e vechi, mai vechi decat mine. si sunt martor ca dupa un seminar TNL a inceput ca somnambulul sa strige ca liberalii-s peste tot, in toata lumea! asta da efect post-seminar!

Leave a Reply