Lenea la români

Azi am fost agasat de persoane care sufereau de o meteahnă veche a românilor și m-am gândit că o fi cumva impregnat în gena noastră, sau că Decebal însuși o fi fost cuprins de ea și și-a băgat cuțitul în piept pt. că nu mai avea chef să lupte și așa s-a născut poporul nostru. Am ezitat puțin să scriu, crezând că doar, doar vreo eminență cenușie o fi scris ceva pe tema asta mult mai bine ca mine. Ce să vezi însă? vreo câteva rânduri de Google cu proverbe și zicători despre lene. Și personaje nu tocmai de basm… pai pe lângă Păcală îl avem în folclor și pe Tândală. În București (unde altundeva? :)) există și aleea Tâdală, un fel de înfundătură făcută tot în dorul Lelii. Iar sintagma ,, Muiați îs posmegii?” ne vine în minte de câte ori vrea cineva ceva de-a gata, sau ,,mură-n gură”.

Am cunoscut câțiva străini ce s-au minunat de atâta Lene întâlnită în cale pe metrul pătrat, iar noi ne-am obișnuit să spunem că țara-i frumoasă, păcat că-i locuită!

Cum pauzele lungi și dese înseamnă cheia marilor succese românii au reprezentanți ai Lenii peste tot, piramidal, de la parlamentarii care ori dorm pe scaun, ori dau chiulul, până la muncitorii de pe șantier (așa cum erau unii azi în Centrul Vechi ce pavaseră 2 metri pătrați în 8 ore). Ne văităm cum arată unele locuri de insalubre, dar ne limităm în a arăta cu degetul.

Și dacă ce am spus nu e de ajuns, o spun cifrele care arată acțiunile de voluntariat întreprinse de români: prea puțini oameni înscriși, prea puține rezultate pentru a rezolva destule probleme. Și acum îmi vine în minte imaginea din 2005 dată și pe CNN cu țăranii de la birt ce stăteau pe scaune cu picioarele înalte și apa te trecea pe sub ei în timp ce în sat veniseră niște bieți americani să-i scape de furia apelor! Păi să muncească pt. ei dacă-s proști! americanii nu au auzit că românu-i frate cu natura și se descurcă el cumva?… răchie să fie!

Cu o infrastructură praf și pulbere și cu un cutremur iminent românul stă și cugetă! sau doar stă… Am stat și-am așteptat momentul 2007 să aderăm la UE să ne vină bani să facem ceva în țara asta din care fug din ce în ce mai mulți. Și ăia au zis că ne dau bani dacă vom face proiecte. Păi, ce.. să le facem tot noi? și nu am primit mai nimic. Iar Albania și Croația bat la ușile Bruxellesului și spun tot mai insistent că ei vor acolo și că au și proiecte fezabile.

În lene stă și explicația prin care românul e fascinat de autocrație. Că avem noi ceva animalic în ființa noastră și reacționăm numai la jordie, când suntem puși cu forța la treabă. De aia legionarii au avut mult timp nostalgici și comuniștii încă mai au. Cei din urmă  creaseră un partid ce s-a numit vremelnic și muncitoresc, iar apoi s-a lăsat condus de cizmari, iar jugul pus de ruși a fost înlocuit de gargaragii autohtoni, ce au făcut ei treaba tot românește.

Mă întreb de ce nu creează nimeni un partid al leneșilor din România? mulți membri și simpatizanți ar avea, la câți s-ar regăsi în doctrină…

Facebook Comments

10 comments

  1. Cateodata ma uit la cei din jurul meu si ma intreb daca nu cumva eu sunt de pe alta planeta. Mie nu imi ajunge o zi de 24 de ore la cate am de facut, iar altii chiar nu ar face nimic.
    La ce ai scris tu as mai adauga ceva:
    -Sa fie dati afara din tara toti cei care nu sunt lenesi. Adica undeva la 5%.

  2. Pe la 1.800 romanii erau jefuiti de turci, domnitori, boieri si biserica.
    Pe la 1907 romanii au facut o rascoala pentru ca erau jefuiti de rege, arendasi, mosieri si biserica.
    Pe la 1950 romanii au fost jefuiti de statul comunist.
    Acum ei sint jefuiti de guvernul PDL si toti trepadusii, vezi reducerea de pensii si salarii.
    Si atunci romanul de ce sa munceasca? Cand romanii, in numar mare, s-au bucurat de roadele muncii lor? Tu ii vrei si jefuiti si harnici? Romanii vor fi harnici cand nu vor mai fi jefuiti. E asa de simplu

  3. da, saracii intotdeauna ei au fost buni si altii sunt de vina pt toate relele lor… hai sa fim seriosi!
    Si PDL-istii, si comunistii (tot cam aia e) au sau au avut buletin romanesc. si lenesi au fost si inainte si acum

  4. Ia cerceteaza tu si vezi daca exista vreo difernta intre clasa conducatoare si popor. Iti recomand Psihologia Poporului Roman de Draghicescu scrisa pe la 1906. Sa vezi cum se gandea atunci si cum se gandeste astazi dupa 45 de ani de regim comunist si 20 de ani de „democratie”.

  5. lenea este o tară globală a omenirii. Problema este că nouă ne place lenea. Şi ca să nu generalizăm, nu toţi românii sunt leneşi.
    Frumos scris, Mihai. Mi-a plăcut. 😉

  6. da, stiam ca si comunismul si-a pus amprenta asupra noastra, dar avem si darul de a da vina pe altii din exterior, numai sa ne absolvim noi de vina. ce sa spun? au mai fost atatea tari comuniste, dar nu au devenit mai rai sau mai lenesi… si pt ionut- nu am zis ca toti romanii-s lenesi… numai ca parca la noi gasesti mai des oameni de genul decat oriunde altundeva. ma uitam ca multi ii injura pe unguri, dar toti recunosc ca aia-s seriosi si muncitori…. deci, pe undeva ne cunoastem defectele

Leave a Reply