Iulie însângerat!

Astăzi e doliu mare în Israel și în România. 6 evrei și un român au murit în accidentul de elicopter de la noi. 2 țări îndoliate și multe întrebări și multe teorii ale conspirației înconjoară întrebarea ,, ce căuta Israelul să facă aplicații de mare amploare la așa mare depărtare de casă?”. Un lucru e cert: armata lor face orice să-și apere țara. Iar legăturile cu România sunt strânse, peste 400 mii de evrei au luat calea Țării Sfinte din 1948 până după revolutie. Descendenții lor înseamnă o parte însemnată a populației țării, deci avem o Românie mai mică și acolo.

Israelul sângerează de la înființarea sa și până azi. A avut parte de războaie de la înființarea în ’48 în fiecare deceniu. Au urmat Intifade și atentate aproape cotidiene. A ținut piept tuturor vecinilor arabi, și nu au dat înapoi. Nu pot să nu fac o paralelă între dârzenia evreilor din Războiul de Yom Kipur și cum a cedat România tot ce i s-a cerut în 1940! Raportul de forțe a fost cam același în ambele cazuri. Asta e diferența dintre noi și ei, nu vreo conspirație sionistă.

Israelul e o țară mică, cu puține resurse naturale, dar nu știu cum dracu se face că ei nu mor de foame, iar kibuțurile dau de mâncare țării, demonstrând că poți face agricultură și în deșert, ba chiar poți să și exporți.

Tzahelul, armata lor e poate cea mai eficientă din lume, și chiar dacă se spune că evreii au tot armamentul dat de americani, de la pistolul colonului din Gaza, până la bomba atomică, ei nu și-au distrus industria de apărare, ba produc tot ce e mai bun pe piață. Nu pot să nu-mi smulg părul din cap când știu că fabricile noastre au ajuns ruine, angajații de la Zărnești, Mija și Cugir rămânând pe drumuri. Pe vremuri, armamentul făcut la noi aducea foarte mulți bani bugetului țării, iar dacă trăiam într-un stat normal, s-ar fi adaptat noilor cerințe și nu ne-am mai fi plâns de bani pentru pensii și salarii pentru bugetari.  Cine nu crede asta, să afle că în 1989 eram pe locul 5 în lume la exportul de arme! Iar acum, indiferent de regim, am cumpărat vechiturile altora la prețuri enorme, deși nu valorau nici cât fierul vechi.

Serviciile secrete israliene (MOSAD-ul) e de departe cel mai de temut. Ce s-a ales de serviciile noastre? Din spaima Securității nu ne-am ales decât cu niște glume cu spioni, iar aparatul a crescut continuu în regimul Băsescu. Vechii securiști au televiziuni sau sunt moderatori pe acolo, sunt miliardari de carton, fac politică.

Stânga și dreapta politică israeliană e înțesată de foști militari sau superspecialiști (Sharon-comandant de tancuri în războiul din ’67), noi avem un președinte care a vândut flota, iar premierul în armată făcea duș cu chiloții pe el. Diferența dintre Israel și România e cam la fel ca cea de gabarit dintre Sharon și Boc. Numai că ăsta nu intră în comă, ne bagă pe noi!

Iar dacă acum câteva luni nu vroiam să trăiesc în țara unde mai mult de jumate din românce și-ar înșela soțul cu Badea, acum aflu că Ceaușescu dacă ar trăi, ar intra în turul 2. Eu zic ca după ce emigrez și eu să pună mâna sa-l cloneze, că și-așa l-au deshumat! Doar trăiesc în țara în care nu se ascultă Ofra Haza, ci manele. Iar Yitzik e Ion, Nelu ce așteaptă să ia șomajul sau să vină comuniștii deși trăiește printre ei.

Trăiesc cu speranța din imnul Israelului!

Facebook Comments

3 comments

  1. Da, dupa marea revolutie opinia publica a privit securitatea ca pe o mare nenorocire pe care trebuia sa o regretam si sa o uitam cat mai repede cu putinta, nu ca pe un mare si puternic serviciu de informatii, spionaj..etc, de care ne am fi putut folosi cu succes… Ma intreb daca o mai aveam la parametrii maximi (securitatea) pe mainile cui ar fi incaput si ce ar fi facut … cati bani…infuenta…Doamne fereste!

Leave a Reply