Isteria stripteasului de 8 martie

Ieri cică a fost Centenarul Zilei Internaționale a Femeii.  Acum vreo 100 ani nu cereau decât drepturi egale cu ale barbaților, pe vremea aia până și votul li se interzicea, nu exista încă nici Mița Biciclista care să le pună pe 2 roți, n-aveau sărmanele nici măcar aceleași drepturi salariale egale cu ale masculilor. Era o vreme când nu puteau divorța de brutele cu care se căsătoreau, chiar și în țările civilizate, decât cu acordul atotputernicului Soț.

Între timp, lucrurile au evoluat, femeia s-a emancipat, nu i se mai impun condiții, ci ea impune reguli: ea decide pe cine alege, cât de provocator se imbracă, cu și pe cine înșeala, are prioritate la joburi dacă se uită frumos, iar în spatele oricărui om de succes se află o femeie pe măsură. Vorba francezului: ,,chercez la famme!”

Și uite așa, trecând un secol, Ea, Femeia, a reusit să transforme celebrarea Zilei lor de Emancipare în Ziua Dezmățului Feminin, în care oricărei introvertite ce stă de dimineața până seara cu capu-n calculator la birou, cu un ochi în Office și cu un altul la barbații de pe Facebook care îi dau like-uri la poze, îi vine-n minte să se elibereze de traumele cotidiene emanate de către ,,porcii” dimprejurul ei și merge cu mândrie la striptease masculin. Acum e momentul în care vede și ea pe viu un mădular mai acătării, o burta cu pătrățele, nu burtoșenia ce se revarsă peste curea a Boului de acasă. Și exclamă siderată, precum Leana lui Costel Pârțag: ,,deci, așa arată un bărbat, nu ca al meu!”

De 8 martie ai impresia ca trăim într-o țară de isterice, de nesatisfacute, iar dacă ai curajul să critici nou-implementatul obicei, ești pus la zid cum că ai fi misogin! Sau, vezi Doamne, complexat de stripperi, de parcă în celelalte 364 de zile din an ai fi depus vreun efort să arăți precum altcineva…

Poate or fi fost ieri și doamne și domnișoare ce se vor fi bucurat de vreo floare dăruită din inimă, de un gând bun, de un zâmbet și nu de chiuielile Chippendelilor mioritici gasiți la orice colț de bodegă cu iz de club de fițe. By the way, acum vreo 6-7 ani existau doar vreo 2-3 trupe de stripperi profi in țărișoara asta, acum se gasesc musculoși libidinoși gata să-și ofere mușchiul doamnelor în călduri în fiecare sat cu blocuri din România noastră…

Să ne trăiți, voi femeile, și… sper să nu fi fost prea misogin!

Facebook Comments

9 comments

  1. Aici putem vedea cat de draguti si amabili sunt barbatii care de 5 mai sau cand o fi ziua barbatului stau si beau bere, in mare si nu fac dezmat cum fac fetele pe 8 Martie, plus ca multi s-au grabit sa fie striperi si datorita steroizilor madularul ramane o gluma si nu e una buna … si fetelor nu uitati … putem sa fim si rai si atunci sa vezi scandal :)) frumos articol unchiule

  2. Se pare ca suntem extrema cealalta la “burtosenia ce se revarsa peste curea a Boului de acasa” dar evident si a striperilor si ce e si mai frumos e ca ne simtim bine cand suntem gentili chiar daca avem multe de inghitit doar pentru ca iubim femeile si le apreciem (chiar supraapreciem uneori) doar pentru a le oferi placere si fericire si acuma sunt curios sa vad daca am si negatori :)))

  3. Ca bine zici tu, Mihai! Eu sunt femeie, dar nu sunt de acord cu moda asta, a striptease-ului masculin. Atat timp cat ai un om langa tine, care ti-e sot sau iubit, nu inteleg de ce ai merge in alta parte… mie imi miroase a inselat – ca doar poti pacatui si cu gandul si privirea, nu numai cu fapta, nu?
    Odata ce ai un barbat langa tine, multumeste-te cu el, upgradeaza-l discret sau schimba-l, dar nu-l tine langa tine si pofti la altii, ca nici tie nu-ti place ca el sa se uite dupa altele pe strada.

    Mie mi se pare o lipsa de respect fata de partener acest lucru.

    De 8 martie mie imi place sa petrec cu el, sufletul meu pereche.

  4. Hey Mihai:)frumos articolul si sunt de acord cu tine:)mie una sincer imi place sa merg la aceste show`ri pt a ma distra prin a vedea cum se crizeaza unele si altele knd le ia stripperi in fatza pt asi face numarul…in rest merg k sa ma simt bine…si apreciez mult mai mult acea floare sau gest din partea baietilor dekt un tip kre se dezbraca…Hai ti pup si mai ast articole interesante…take care:)*

Leave a Reply