Impresii despre organizarea Oktoberfestului

MG_0803

Aseară am trecut și eu pe la Oktoberfest, cum am făcut la fiecare ediție. Din primele impresii, pare că a fost mai puțină lume decât în prima zi a evenimentului de acum un an. Și prețurile, după cum dezbăteam cu Daniel Mihu, au crescut. El zice că în fiecare an berea se scumpește cu 50 de bani și tind să-i dau dreptate.

Oktoberfestul este un vechi berar îmbrăcat în straie germane unde vine tot brașoveanul, de la profesor universitar la bețiv de cartier dornic de-un mic și-o bere în suport de hârtie. Nu-i vreo manifestare culturală aleasă, dar nici nu-și propune să fie. Vrem, nu vrem, este cel mai mare eveniment care se organizează în orașul nostru croit parcă pentru pensionari. Odată cu startul Oktoberfestului, apar și critici, unele întemeiate, altele nu. Dacă sunt nereguli ce țin de protecția consumatorului, foarte bine, să fie pedepsiți! E normal să nu mănânci mici de câine și nici bere stinsă cu sodă caustică! Dar să te plângi că e gălăgie, mi se pare cam mult. Dacă vrei liniște ca la sanatoriu, mută-te dragule-n Cristian, nu mai sta în Centrul Vechi!  Legat de locație, nu înțeleg de ce autoritățile și organizatorii se încăpățânează să înghesuie lumea întregului burg pe arena liceului sportiv. Cred ca s-ar putea organiza oriunde la margine de oraș, unde există deschidere mai mare. Festivitatea de deschidere la FOTE s-a desfășurat la Sportiv, Oktoberfestul la Sportiv, orice concert care nu încape în Piața Sfatului se mută obligatoriu pe arena Țiriac. Chiar nu găsim o locație mai nimerită?

Neciopliții și cocalarii care mișună la eveniment. Micționează unii pe pereți ca mârlanul de mai jos? Poliția locală să-i ardă o amendă usturătoare și astfel bețivanul își va scoate ștremeleagul doar la toy-toy. Deși ar fi cazul să fie mai multe toalete ecologice, se formează cozi imense. Se aruncă pahare de plastic pe jos? Ăsta-i gradul de civilizație, n-ai ce-i face… Dar nu-i bai, la 5 dimineața în Centrul Vechi din Bruxelles sau Berlin se formează mormane de gunoaie de 2 m fără să fie Oktoberfest, deci nu suntem singurii. Și da, avem polițiști comunitari cam puțini la acest eveniment. Sper să apară mai mulți!

oktoberfest-brasov-300x225

O problemă reală ar fi transportul până la eveniment. Aseară nu puteam să iau mașina și să beau suc. Și oricum n-ai avea unde s-o parchezi prin apropiere. Dacă vii cu taxiul, când vrei să te întorci acasă nu găsești nicio mașină, e penurie. Nici pe aplicația de iOS/Android, nici telefonic, iar când se nimerește să vină unul liber prin zonă, se ocupă instant. La troleu e un calvar, lumea se înghesuie ca sardelele…

Sursa foto: newsbv.ro

Facebook Comments

One comment

  1. Parisul e mai jegos ca brasov-ul si multe alte capitale din europa ( asta imi zic toti colegi care au mers peste tot, si eu zis ce Paris ca am fost) deci multa lume critica ca la alti e mai curat ca la noi. Da in orase e jeg imens dar in afara orasului e curat. La noi este invers, in orase curat pe drumuri nationale gunoaie. Avand in vedere Londra (capitala betivilor care dorm pe strazi deci putem sa ne multumim cu ce avem, peste tot exista uscaturi).

Leave a Reply