Fabula lui Lăbuș

Era într-o zi zarvă mare în parcarea largă din cartier. Toată lumea canină era pusă pe jar de către Lăbuș, un cățel în toată firea, lățos, negru, cu dinții groși, mai tot timpul scoși, cu mustățile mereu vârâte prin te-miri-ce bliduri. Acest Lăbuș învățase de când era mic, cățelandru, să latre tare la orice îi trecea prin fața ochilor. Lătra la parinții săi, la vecinii-oameni de vis-a-vis, la mașinile parcate prin apropiere.

S-a născut în acea parcare de cartier mărginaș ca un cățel vagabond, dar avea pretenția de a se ridica la rangul de cățel cu pedigree. Tot făcând spume la gură, niște oameni de bine l-au crezut folositor gospodăriei și l-au luat acasă să păzească cu străjnicie proprietatea. L-au luat tocmai în momentul când Lăbuș a crezut că iese din anonimat dacă îi mușcă feroce de adidași și rămâne cu fălcile încleștate în căptușala lor. Stăpânii lui au fost foarte milostivi, l-au îngrijit, i-au dat de mâncare, l-au pus să doarmă pe un preș moale, l-au deparazitat și Lăbuș cel parvenit s-a transformat pe loc în cel mai credincios servitor al lor. Mergea prin vecini, printre prieteni și dușmani și făcea totul ca să le fie de folos stăpânilor. Și stăpânii îl plimbau cu mașina, spre jindul foștilor camarazi din parcare, care acum erau complet ignorați de beizadeaua Lăbuș, instalat în gipanul cel luxos.

Într-o zi, fostul maidanez se crede mai stăpân decât stăpânul și rămas singur acasă, se apucă să spargă tot ce-i vine, mănâncă tot ce i se pare comestibil, strică mobila cu dinții, ca pe vremea când făcea crize singur în parcare. Stăpânul, înfuriat de pagubele produse de patruped, îl retrimite în parcarea mare, de unde venise.

Frustrat de noul său status social, Lăbuș devine acum un câine și mai înfuriat și odata ajuns de unde a plecat, începe să latre feroce la fostele potăi-prietene, cu care împărțea ultimul os din tomberoane, pe alții îi mușcă spre stupefacția haitei, în speranța că va căpăta autoritate sporită în grup și va atrage atenția noii cățelușe apărută  în parcare.

Cățelușa aceasta avea mereu o grămadă de potăi în călduri pe lângă dânsa, de la cei cu blana roasă de boli, până la cei cu pedigree, cu stăpâni avuți. Și ea avea o plăcere nebună să fie înconjurată de masculi pentru care ridica mereu codița, dar nu lăsa decât pe unii să marcheze, în secret, noaptea, în boscheții de lângă blocul cel înalt. Lăbuș imediat și-a dat seama de potențialul cățelușei și a invitat-o îndată la un os cu măduvă. I-a împărtășit rapid din experiența sa de câine ipocrit, iar ea i-a garantat intrarea în toate curțile adiacente parcării.

De atunci, prietenia dintre Lăbuș și cățelușă a avut darul de a crea o nouă haită în parcare, lucru inedit între comunitarii locului, mereu uniți în sărăcia lor. Cățeii omniprezenți pe lângă cățelușă erau acum și prietenii de încredere ai lui Lăbuș. Iar el, ca un populist ce era, le promitea că în scurt timp, prin mișcări abile vor ajunge să fie adoptati de către stăpâni bogați, vor avea la masă numai Chappy și vor fi și ei plimbati în mașini scumpe. Fiindcă Lăbuș era cunoscut drept câine rău și toată lumea aflase de dezastrul comis la fostul stăpân, el stătu săptămâni bune ascuns la soare sub o mașină, iar pentru el lătrau acum noii învățăcei. Încercau acum să muște câinii cu stăpân, să-i alunge din curte, ca să le ia ei locul, pe rând….

Numai că cei de la Urbanism și Ecarisajul aveau alt plan pentru ei. Cum era sfârșitul primăverii deja, se hotărî să se facă curățenie în tot cartierul. Parcarea aceea infectă a fost desființată, iar câinii prinși. Din Lăbuș și noii discipoli zeloși au ieșit mănuși fine. De cățelușă se aud diferite zvonuri. Unii spun că ar fi ajuns si ea la tăbăcărie, alții că ar fi văzut-o într-o limuzină prin centrul orașului…. Viață de câine!

Facebook Comments

One comment

  1. E un mic pamflet, nu? Ma gandeam la o comedie “animaliera” cu politicieni, de-aia nu ma supar ca personajele sunt chiar animalele mel preferate:)

Leave a Reply