Ce ar fi fost dacă…

În ultimii 20 ani am fi avut tot comunism. Probabil că am fi avut primar tot vreun Scripcaru, provenit tot ca el din clasa muncitoare, dar maistru undeva pe la vreun Steagu fără Nicolae proprietar. Un Steagu și mai mare, ce vinde camioane numai prin Zambia, Coreea de Nord și Laos, ultimii frați din Bastionul Comunist. Urbea ar fi fost si mai și mai mare, plină de concetățeni sosiți din Estul Țării, oameni necăjiți, dar care nu cârcotesc nimic din cauza unei Securități și mai opresoare decat o știau părinții noștri.

Tractorul ar fi trăit și el, neperformant, la fel ca toate fabricile brașovene, producând pe stoc, dar vorba prietenului meu Andrei, măcar nu aveam șomaj. Nu contează că am fi avut embargou și mâncam rădăcini ca și bravii noștri camarazi comuniști nord-coreeni, fiecare – prost sau bun meseriaș – ar fi avut de lucru. Ce-i drept, nici imbogățiții de carton de astăzi de pe urma falimentării uzinelor locale nu am fi avut. Nici cartierele de vile de azi, toti tovarășii ar fi locuit in cartierele de blocuri gri, echitabil. Iar apa caldă și curentul electric ar fi fost la fel de rarisime ca și mâncarea.

Călătoriile la București ar fi fost și ele la fel de dese ca pe vremea părinților noștri, dar nu ca să îl vedem pe Tovarășul în exercițiul funcțiunii, ci pentru a le goli celor din capitală ultimele magazine unde se dă mâncare fără cartelă. Prietenii mei care au terminat azi facultăți economice și o ard prin alte domenii prost plătite sau care au luat de mult calea străinătății, ar fi lucrat contabili la Tractoru și ar fi făcut naveta cu tramvaiul 101, tovărășește, cu toți muncitorii ce miros a ceapă de la 2m, iar salariul l-ar fi luat in sute din alea vechi, albastre, nu pe card.

În Piața Sfatului ar fi strajuit falnic o statuie a Preaiubitului Conducător, iar clădirile vechi, săsești supuse unui plan cincinal de sistematizare, în locul lor luând locul cartiere muncitorești pentru populația patriei. De istoria orașului milenară Austro-ungară am fi aflat numai în șoaptă, pentru că nici în cărți nu am fi aflat nimic. Nici mașini opulente de zeci și sute de mii de euro nu am fi avut, deoarece românilor stahanoviști nu le-ar fi plăcut cele capitaliste, ci numai Dacia, Aro și Oltcit. Și ar fi fost de 10 ori mai puține, iar în weekend am fi mers dupa numerele cu soț. Nici Poiana nu ar fi fost invadată de Copos, nu ar fi scris ANA pe nicăieri, ci OJT. Nici de pițipoance de București și pămpălăi de Dorobanți nu am fi dat prin cluburile noastre, nici cocalari de Noua sau Bartlomeu, pentru că nici speciile astea, nici localurile de genul nu ar fi fost posibile.

Mallurile de pe la noi nu ar fi fost, in schimb am fi avut niste magazine tip STAR, și supermarketuri tip Circurile Foamei din Bucuresti, unde ar fi bătut vântul prin vitrine. Internetul ar fi fost restricționat, convorbirile la mobil interzise, la fel ca peste tot unde mai există comunism. În Brașovul Comunist al anului 2010 nu ar fi fost nici Botorog celebru, nici Elodia, nici Cioacă, nici Gorbunov. Aro Palace, în schimb, ar fi arătat aproape la fel. Panoramicul așișderea.

Conduita comunistă nu te-ar fi lăsat să ieși oricum pe stradă, și nici maneaua nu avea cum răsări din difuzoare. Ceea ce era bine:). Foarte multe lucruri ar fi fost diferit de acum. Nu tu branduri capitaliste, nu tu libertate, dar un singur lucru ar fi fost aproape la fel: oamenii care ne conduc ar fi fost cam aceiași. Niște tipi adaptabili, care au dus-o bine și pe vremea aia, ce nu au avut nicio problemă să joace după noile reguli imperialiste, nu văd de ce nu ar fi ieșit și mai în față dacă Comunismul ar fi rezistat, iar România ar fi fost in continuare o oază de stalinism. Ar fi rezistat jigodiile, ca și acum, iar limba de lemn ce o posedă și în prezent s-ar fi mulat ca o manușă peste Partidul Atotputernic. Tendințe dictatoriale au și acum. Numai că sediul PCR e în altă locație, mai jos.

Din fericire am scăpat din comunism, dar nici acum nu suntem fericiți!

Facebook Comments

7 comments

  1. N-am fi avut Piaţa Sfatului ci Piaţa 23 august. 😀 Şi cam da, cam pe acolo ne-am fi situat.. mai plînge careva de dorul comuniştilor cînd îl apucă nostalgia? 😀

  2. hmm…interesant articolul…nu stiu dak era mai bn pe timpul comunismului dar mie una mie destul de ok acum si fara telefon sau internet as fii moarta;))

    bogatashii de azi de la noi din tara si oras au fost hoti de la inceput si au stiut cum sa fure si kt k sa isi faca acum tot ce au…:)

  3. adevarul adevarat este ca mi`ar fi placut sa ma intorc putin inapoi in timp si sa traiesc macar o zi inainte de `89….sa fi vazut si partile bune si partile rele…

  4. Eu ma trait….mai multe zile inainte de `89 cred ca vreo….390….ceva de genu..dar…tot nu as putea spunde din proprie experienta ce ..si cum a fost….doar de la d`astia..ca Nanu…cu care poti sa vorbesti istorie…si amintiri la un pahar:P….siiiigur ne e mai bine acum…nu contesc asta..dar…si o Romanie comunista a nului 2010 ar fi avut avantajele ei…si..daca stam bine sa ne gandim….teoretic…nu suntem o tara comunista….practic…suntem sub dictatuta 😛

  5. Din nefericire… nu am scăpat de comunism. Şi tocmai de aceea nu avem cum să fim fericiţi. Nu este un joc de cuvinte, ci constatarea unuia care a cunoscut lucrurile pe pielea proprie, nu din cărţi sau emisiuni TV. Diferenţele atunci / acum sunt minime şi doar de suprafaţă.

    Comunismul s-a putut instaura printr-un decret combinat cu ajutorul tancurilor. Dar comunismul nu se poate abroga prin niciun decret, nici prin vreun asasinat la vârf sau prin declaraţii formale în parlament. Comunismul a rămas cu noi – în modul de a gândi, de a vorbi şi de a acţiona al oamenilor. “Limba de lemn” omniprezentă este cea mai elocventă dovadă. Comuniştii se numesc altfel, dar fac exact ce făceau şi înainte-vreme.

    Pe de altă parte, nu trebuie confundat comunismul, ca experienţă a omenirii, cu perioada anilor 80 din România, care, la drept vorbind, a fost un caz extrem. Comunismul a avut chiar şi în România ani buni în care se putea trăi civilizat şi relativ îmbelşugat. Cu libertăţi drastic restrânse, dar fără batjocura de astăzi. Nu mai vorbesc de viaţa din alte ţări precum Iugoslavia, Cehoslovacia, RDG (întâmplător toate dispărute întretimp) sau chiar din fostele republici sovietice baltice, unde nivelul de viaţă de atunci ar putea fi şi astăzi pentru români un bun motiv de invidie.

    Sărăcia materială este prezentă şi azi la 80% din populaţie. Este premiza principală pentru perpetuarea reflexelor comunistoide. Un telefon mobil nu înseamnă că ai o viaţă în tine. Dar cel mai grav este că nu am scăpat de sărăcia mentală, de non-gândirea şi non-responsabilitatea cu care ne-a fericit comunismul.

    1. da, din pacate ne-am fericit cu non-gandirea si non-responsabilitatea de pe vremea aia. de aia unii si acum regreta comunismul, de aia lor le place ideea de a nu avea grija zilei de maine, de a avea un salariu caldut, de a nu fi in somaj, de a i se asigura o locuinta, tot confortul, iar ei sa fie niste executanti

Leave a Reply