Biserica și bogățiile ei mai puțin spirituale

Într-unul din puținele mele momente de respiro am citit zilele astea postarea prietenului Seli care se arăta indignat de opulența Bisericii. Biserică ce ar trebui să fie stâlpul societății românești și principalul reper moral al românilor.

Este pe primul loc în topul încrederii în instituțiile României. Și pentru asta are la dispoziție o avere de vreo 3 miliarde de euro. Da, ați citit bine. Și pentru cine nu crede, las linkul aici. Cam mai mult de jumate din valoarea BRD-ului. Într-o Românie în care se moare de foame. Într-un stat în care Ministerul Culturii și Cultelor e cel mai văduvit de buget. Unde căminele culturale și chiar casele de cultură au ajuns în stare jalnică, dar bisericile nu duc lipsă de nimic. Sunt din ce în ce mai multe. Pentru că există unii care fac un ban bun din afacerea cu statul. Nimeni nu îndrăznește să întrebe cât a costat ridicarea unei biserici, pentru că e blasfemie. Nici de ce avem mai multe decât e necesar, pentru că trebuie să avem Casa Domnului omniprezentă în Românica. Niciodată nu-s destule. Și nu pot să nu dau exemplu biserica din Ghimbav cu acoperiș poleit cu aur, iar la câțiva km depărtare există sate mizere. Parcă am fi în Rusia Țaristă.

Avem copii care nu au ce mânca în afară de cornul și laptele care oricum nu se mai distribuie în școli, dar nu am văzut niciun preot muritor de foame. Nu știu cum se face că de toți se lipește câte un autoturism personal. Avem bătrâni care nu au cu ce-și lua medicamente, dar sărmanii își păstrează câteva bancnote pentru preotul ce vine des cu Botezul. Că doar când vine să ne aducă în casă Cuvântul Domnului nu poate pleca neomenit.

Iisus a fost sărac și a zis că mai repede trece o cămilă prin urechile acului decât un bogat în împărăția lui Dumnezeu, însă asta nu o știu și preacuvioșii de la mănăstirile din Nordul Moldovei care-și plimbă sutanele prin SUV-uri de sute de mii de euro mai ceva ca Puff Dady. Unii au și sceptru ca el.

Biserica are partea ei în mentalul colectiv al românului și asta nu se va schimba. Poate că nici nu ar trebui, ce-i imperios necesar e o reformă radicală inițiată din interior.

Facebook Comments

4 comments

  1. Asta este una din temele mele preferate pentru ca datorita acestor oameni, “trimisii lui Dumnezeu pe pamant” am inceput sa ma inlatur de la religie si mi-am creat propia mea religie unde biserica este chiar in mine dar oamenii asa au fost invatati de mii de ani, sa se increada in acesti oameni, nu in biserici si credinta !

  2. O MICA INCURSIUNE IN ISTORIE

    La Conciliul de la Niceea (325 d. Hr.), Arius si Atanasiu au fost cei doi vorbitori principali. Prezentarile lor au fost transmise generatiilor urmatoare prin istoria bisericeasca. Probabil Arius nu avea nici o cunostinta despre Hristos. Atanasiu, dimpotriva, marturisea, fara restrictie, „ca in Isus ni s-a aratat insusi Dumnezeu, Dumnezeu insusi ni s-a facut de cunoscut si ne-a rascumparat … iar noi avem in El pe Tatal insusi“ (K. D. Schmidt, Grundriß der Kirchengeschichte, pag. 98).
    De la acest timp incoace a inceput constituirea bisericii romane. In timpul Conciliului niceean nu exista nici papa, nici cardinal. Acolo nu s-a ridicat nici un episcop roman care sa fi pretins prioritate. Pe aceasta conceptie este fondata in parte istoria bisericii, manipulata sau direct falsificata. Imparatul Constantin a fost cel care a convocat conciliul si a preluat raspunderea asupra acestuia. Scopul lui a fost de a reuni diferitele miscari intr-o singura biserica si de a o pune in slujba statului. In urma unirii statului cu biserica s-a nascut „biserica de stat“.
    „Biserica de stat“ s-a desavirsit sub imparatul Iustinian (527-565), care i-a incadrat pe preoti ca „salariati de stat“. Este deci vizibil ca nu Hristos era intemeietorul acestei „biserici imperiale“ universale, ci domnitorii politici si religiosi, care erau interesati in unirea puterii in intreaga Imparatie Romana. Din sec. al IV-lea si al V-lea incoace, am vazut, din perspectiva istorico-bisericeasca, ca nu mai avem de-a face numai cu istoria de mintuire a Bisericii lui Isus Hristos si cu diferitele devieri,(care s-au dezvoltat pina in timpul acela, revarsindu-se intr-o biserica mare) ci cu o istorie groaznica a nenorocirii, care este istoria unei institutii „pagino-cresti”.

    REVENIND LA ROMANIA SI ARTICOLUL TAU

    Mi s-au confirmat de-a lungul timpului toate ideile prezentate de tine in articol.Sa nu se inteleaga ca nu sunt de-acord cu biserica…Sunt,pentru ca,constientizez ca exista persoane care trec prin situatii grele (in care nu-si´mai gasesc nici un alt refugiu)si le ajuta gandul ca cineva,undeva asculta si poate ajuta facand o minune.Din pacate(sau din fericire)este singurul motiv. Dar pornind de la acest fapt si pana la aparitia bisericilor “ca ciupercilor dupa ploaie” si a preotilor in masini destul de scumpe chiar si pentru clasa medie…este cale lunga.
    Recunosc,ma bazez pe stiinta si pe ceea ce pot vedea si simtii.Restul sunt doar povesti si daca va ajuta,credeti in ele si spovediti-va in continuare,aveti grija insa sa nu destituiti un secret de stat:)!

  3. Un preot cade in lac.
    Satenii il vad si ii sar in ajutor. Se arunca in apa dupa preot strigandu-i : ”Da parinte mana!!!”. Preotul nimic, da din maini ca disperatul, dar mana nu le-o da. Pana la urma popa oboseste si se duce la fund.
    Satenii se duc acum sa ii dea vestea preotesei, care, cand aude ce s-a intamplat, le spune : ”Pai oameni buni, voi nu stiti ca parintele nu da, ci doar ia? Trebuia sa spune-ti : I-a mana parinte, i-a mana!!!”
    ……….
    Anecdota reflecta trista realitate.

Leave a Reply