VIDEO: Amintirile Brașovului, partea I : Cerbul de Aur și Tramvaiul

Cerbul de Aur 1968-2009

s1.bestmusic.ro_1

Festivalul Internațional ,,Cerbul de Aur” s-a desfășurat pentru prima dată între 5 și 10 martie 1968 la Teatrul Dramatic, după care au urmat încă 16 ediții, ultima consumându-se în 2009. De-a lungul timpului, festivalul a fost transmis de peste 30 de televiziuni din întreaga lume și a reunit pe scenă atât artiști consacrați, cât și promovarea tinerelor talente. Prin 1997 Christina Aguilera a trecut neobservată juriului, dar asta e altă poveste. Printre artiștii cunoscuți, au pe scenă Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas. O bună ocazie de a face Brașovul cunoscut, cu toate sincopele organizării evenimentului de către o televiziune publică obeză și inadaptată epocii prezente.

După anul 2009, TVR a anunțat că nu dispune de fonduri pentru a organiza alte ediții ale ”Cerbului de Aur”, dar nici n-a vândut licența unei televiziuni private. Grupul Iubim Brașovul încearcă să reînvie evenimentul. Așa a murit Cerbul...

Tramvaiul 101 1987-2006

Istoria tramvaiului la Brașov începe de fapt cu un secol mai devreme, prin 1892. Atunci, Brașovul era primul oraș cu tramvai care circula și în localitățile limitrofe. Pornea de la Gara Bartolomeu – Strada Lungă – Piața Sfatului, cobora pe Mureșenilor – Primărie – apoi urma traseul actualei străzi 15 noiembrie – Cartierul Noua – Săcele. La Săcele trecea prin Baciu – Turcheș – Cernatu – Satulung. Au urmat modificări de traseu succesive, odată cu dezvoltarea orașului.

Tramvaiul-m

Deși a fost printre primele orașe cu tramvai din țară, Brașovul a fost printre ultimele deservite de un tramvai electric. S-a întâmplat în 1987. Urma traseul Bld. Saturn-Vlahuță-Bld. Gării – 13 Decembrie până în capăt la Rulmentul. Mi-amintesc că în ultimii săi ani de serviciu era mai mereu aglomerat cu muncitorii din ce în ce mai puțini de la uzinele Steagu’, Tractoru’ și Rulmentu’. Pe vremea aceea stăteam pe Bulevardul Vlahuță și se simțea destul de tare când trecea pe lângă blocul meu.

33-101-2

În 2006 a circulat ultima dată, pe traseul său fiind sistematizată circulația. La marile intersecții au apărut sensuri giratorii și noi benzi de circulație.

Surse: bzb

Imagini: hotelalpin.ro brasov.stfp.net http://orasulmemorabil.ro/tramvai/

Facebook Comments

Leave a Reply